

Lucrările la noul drum de legătură către Aeroportul ”Ștefan cel Mare” Suceava au intrat într-o etapă importantă, după ce a început turnarea primului strat de asfalt, din cele trei prevăzute în proiect.
Potrivit unui comunicat transmis de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, ”structura de bază a drumului și podețele peste drumurile laterale sînt deja finalizate, iar în ultimele săptămîni s-a lucrat și la platforma sensului giratoriu din zona aeroportului. De aici se va realiza conexiunea directă cu Autostrada A7 (Pașcani – Suceava), cu DJ 290A, parcarea aeroportului și Centrul Economic Bucovina”.
Conform contractului, termenul de finalizare este martie 2027, însă există ”șanse reale” ca investiția să fie finalizată încă din acest an.
Noul drum va avea o lungime de aproape cinci kilometri și presupune o investiție de 23,77 milioane de lei, cu TVA inclus, din bugetul Consiliului Județean Suceava.
Traseul va asigura o rută alternativă de acces între DJ 208T, din zona Burdujeni (strada Plevnei), și aeroportul de la Salcea, complementară variantei actuale prin DN 29 (E58) și DJ 290A.