Autobuzul TPL, plecări de la aeroport din oră în oră. Între orele 06.00 și 21.00 autobuzul merge pînă la Gara Burdujeni, iar noaptea pînă în stația Obcini Flori via spital

Într-o postare pe pagina de Facebook a Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava este reamintit programul Liniei 8 a TPL, care asigură transportul spre și dinspre aeroport. Astfel, plecările din Gara Burdujeni către aeroport sînt programate din oră în oră începînd cu ora 06.00 și pînă la ora 21.00. Traseul este următorul: Gara Burdujeni – Orizont – Piața Burdujeni – Torino – Aeroportul „Ștefan cel Mare” și retur. Înapoi se pleacă tot din oră în oră începînd cu ora 06.30. Ultima cursă va porni de la aeroport la ora 21.30. De la ora 22.00 și pînă la ora 05.00, tot din oră în oră, traseul Liniei 8 este prelungit pînă în stația Obcini Flori via spital. În postarea aeroportului se menționează: „Dacă aveți planificate călătorii cu avionul de la Suceava, asigurați-vă că verificați orarul de circulație al Liniei 8 și pe pagina de internet a TPL Suceava”. Zilele trecute, primarul Ion Lungu a spus: „Cursa de la aeroport este goală și ziua și noaptea. În general, circulă două sau trei persoane. Din păcate, oamenii merg cu mașinile lor la aeroport. S-a insistat pe această cursă, dar este total ineficientă. Nu circulă lumea cu ea”. Autobuzul alocat Liniei 8 ar urma să fie înlocuit cu un microbuz.

 

Exit mobile version