Suceava este bine văzută la București din punct de vedere al vieții cultural-artistice. Aprecierea îi aparține artistului sucevean Berti Barbera, care de ani buni locuiește în Capitală. La Suceava au loc fel de fel de festivaluri, printre care se numără cele de blues și de rock. Berti a afirmat, prin telefon, la Radio Top: „Suceava se vede, ceea ce-i foarte important, și se aude. Aici, lumea vorbește și acum că i-a văzut pe Robben Ford și Eric Gales la Suceava, două nume foarte importante în muzică, care au fost în 2019 la Festivalul de Blues. Ceea ce cred eu că este posibil, și o spun încrezător, este faptul că în Suceava este un mediu prielnic. Suceava este un oraș cochet, prietenos, ai ce face, ai unde să mergi în timpul zilei, ai unde să te cazezi, ai unde să mănînci, ai locuri de socializare pentru orice tip de festival. De la folclor pînă la jazz contemporan, absolut orice se poate face acolo. Aș fi foarte fericit să știu că cei din mediile culturale se pot gîndi că este din ce în ce mai accesibil să obții bani pentru așa ceva. E nevoie de oameni pasionați, de oameni care să creadă în muzica respectivă, și să facă loc pe scena respectivă pentru gen, fiindcă publicul vine imediat. Dacă sînt 100 de oameni, în doi-trei ani faci 300-400 de oameni. Mai vin de-afară, și dacă ai 400-500 de abonamente la un festival, deja ești pe plus. Însă, asta nu se poate întîmpla din primul an. Trebuie oameni care să știe tabloul general, să fie pasionați, să creadă în muzica pe care o promovează, oricare ar fi ea: tango, polka, samba… Se face public, și asta înseamnă diversitate și înseamnă un oraș viu”.
Berti Barbera a adăugat: „Să nu mai aud că Suceava este un oraș mort. Față de alte orașe e foarte în regulă, și poate fi și mai bine cu doi-trei nebuni în plus, care să tragă un pic”. (Foto: Pagina de Facebook a artistului)
