Bogdan Plugariu, director de vînzări Concept Decor Suceava: Profilele decorative sînt ”în vogă în momentul de față”. În atelierul propriu ”personalizăm și facem orice model doar pe comandă”. Firma are comenzi din toată țara (Foto)

Bogdan Plugariu, directorul de vînzări al Concept Decor, a spus, în cadrul unei emisiuni la Radio Top, că, acum, ”odată cu venirea verii, toată lumea lucrează la fațade, de la interior s-au mutat la exterior”, astfel că este mult de lucru, mai ales că profilele decorative pe care compania le produce sînt ”în vogă în momentul de față”.

Concept Decor produce pentru domeniul construcțiilor si amenajărilor interioare o gamă foarte variată de profile decorative din polistiren de orice formă și dimensiune și are 13 ani de experiență pe piața suceveană. Atelierul în care Concept Decor face produsele de exterior, cele de interior fiind comercializate, se află în Ițcani, pe strada Gării, numărul 6.

Întrebat dacă este o modă să se folosească astfel de produse, directorul de vînzări al companiei a spus că da și a precizat: ”Ideea e că profilele decorative, în mare parte, se aplică după ce se izolează casa, se adaugă plasa și se trage glet, dar avem și termosistem decorativ care se poate placa direct în loc de polisteren, putem placa cu termosistem decorativ direct peste cărămidă, practic. Și face și protecție termică”.

Solicitările sînt în cea mai mare parte pentru case, ”pentru blocuri mai puțin, pentru că dezvoltatorii au, de obicei, contracte cu firme mult mai mari, noi fiind locali. (…) În mare parte, fațadele pe care le facem sînt de la case la zero. Dar facem și renovări, pentru că profilele se pun înainte de a da decorativa, și, atunci, omul cînd ajunge la etapa de polistiren se interesează în cazul în care trebuie”.

A continuat Bogdan Plugariu: ”În mare parte facem pentru săli de nunți, tavane, cornișe, încadramente, dar în special la case. Se poate folosi și la interior exact ce facem noi pentru exterior, dar polistirenul crud – un polistiren dens, vorbim de EPS-200, e cel mai dens expandat”.

Concept Decor produce în atelierul propriu produsele pe care le comercializează. A explicat domnul Plugariu: ”Ne vine calup de polistiren de 2 metri cubi, noi îl tăiem, noi îl glazurăm, noi îl modelăm… Noi producem, practic, pe comandă, nu avem stoc, prindem doar pe comandă”.

Clienții Concept Decor nu sînt doar din Suceava, ci și din Piatra Neamț, Tîrgu Neamț, Bacău, Brașov sau București. Distanța nu este o problemă, potrivit lui Bogdan Plugariu, care a explicat: ”Lucrăm foarte bine pe WhatsApp cu oamenii, adică cu poze, cu măsurători, modele, pentru că personalizăm, practic, și facem orice model. Atunci, omul, dacă dorește un model, a văzut în altă parte, îl pot replica 100%. Și totul e pe WhatsApp”.

Compania nu oferă montaj, ”pentru că produsele sînt foarte ușor de montat” și, în același timp, de durată. A spus reprezentantul companiei: ”Noi avem o lucrare în Suceava, chiar în centrul Sucevei, de aproximativ 9 ani și jumătate sînt puse profilele”.

În ceea ce privește forța de muncă, Bogdan Plugariu a spus: ”Nu știu dacă poate spune cineva în momentul de față, în orice domeniu, că este ușor de oameni, dar cu puțin noroc ne descurcăm. Sîntem în mare parte tineri, avem un personal tînăr”.

Pentru a lucra într-o companie precum Concept Decor nu este neapărat nevoie de o școală specială, avînd posibilitatea de a te califica la locul de muncă. A precizat directorul de vînzări al firmei, vizavi de utilajele cu care angajații lucrează: ”Este vorba de un CNC. E o mașină de comandă numerică, practic. Este puțin mai complicat să faci treaba asta. Nu poți învăța peste noapte să lucrezi cu această mașinărie. Sînt niște pași prin care trasezi un desen. Deci e puțin mai amplă treaba, pe cînd la chestia de finisare a materialelor, de glazurare, este puțin mai simplu. Dacă ai ținut un pistol de vopsea în mînă trebuie să-l știi”.

Nu este neapărat nevoie de studii speciale, însă acestea, bineînțeles, ajută. Bogdan Plugariu a absolvit Facultatea de Mecatronică și Robotică din cadrul Universității <Ștefan cel Mare> Suceava, iar cu specializarea sa poate lucra ”în orice fabrică, unde sînt malaxoare… orice, poți lucra, pentru că, practic, e variat. Cînd spui Mecatronică și Robotică, de fapt, te gîndești la roboți, dar nu este neapărat așa. Sînt imprimante 3D, poți lucra la SIDEM…”.

Concept Decor poate fi găsită pe Facebook, Instagram, TikTok, dar și pe conceptdecor.ro. ”Pe TikTok facem ori <before and after> al casei, ori, dacă nu, la finalizarea lucrării, cadre ale casei”, a adăugat Bogdan Plugariu.

 

Exit mobile version