Bucovina, locul VIII la nivel național în topul destinațiilor turistice

Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu susține că potrivit datelor statistice, județul Suceava ocupă locul VIII la nivel național în topul destinațiilor turistice și este sigur că Bucovina va ajunge să depășească Valea Prahovei. Domnul Gheorghiu a afirmat: „Astăzi avem recunoașterea la nivel național a ceea ce noi știam deja că avem: relief minunat, gastronomie apreciată de toți, oameni extrem de primitori, tradiții, istorie, cultură și religie. Pe lîngă acestea avem oameni întreprinzători care au transpus în afaceri, în domeniul HoReCa, valorile care îi caracterizează și care au adus județul Suceava pe un binemeritat loc VIII în topul destinațiilor turistice din România, conform datelor statistice INS. Pentru că era păcat să le avem și să nu le promovăm, Gheorghe Flutur și echipa liberală au avut ca scop principal conturarea conceptului a ceea ce astăzi ocupă o poziție onorantă în topul național al regiunilor vizitate, Bucovina cu al său Paște, Crăciun, oameni, locuri, frumusețe și identitate națională”.

Exit mobile version