Cu ocazia Hramului Mănăstirii Putna și a împlinirii a 150 de ani de la Serbarea de la Putna, patriarhul Daniel a oferit mănăstirii Sfîntul Potir și Sfîntul Disc, obiecte lucrate din argint și suflate cu aur la atelierul Patriarhiei. Totodată, Prea Fericitul a dăruit mănăstirii un kilogram de tămîie. În cuvîntul său, patriarhul a spus că Sfîntul Disc și Sfîntul Potir vor trebui folosite la cele trei hramuri ale mănăstirii: Adormirea Maicii Domnului, Sfîntul Ștefan cel Mare și Sfînt și Sfîntul Iacob Putneanul. Prea Fericitul Daniel a subliniat că Maica Domnului împreună cu Ștefan cel Mare și Sfînt și cu ceilalți sfinți sînt ocrotitorii României, dar și a tinerilor, inclusiv a celor care, în urmă cu 150 de ani, au avut inițiativa organizării Serbării de la Putna. Cu ocazia Hramului Mănăstirii Putna și a împlinirii a 150 de ani de la Marea Serbare, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic, a conferit mai multe distincții. Crucea Bucovinei pentru clerici a fost conferită starețului Mănăstirii Putna, Velnic Melchisedec. Crucea Bucovinei pentru mireni a fost conferită, printre alții, președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și primarului Sucevei, Ion Lungu. Printre cei care au primit Ordinul Mușatinii s-au numărat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, administratorul public al județului Suceava, Irina Vasilciuc, vicepreședinții Consiliului Județean, Niculai Barbă și Cristi Crețu, directorul Colegiului Militar din Cîmpulung Moldovenesc, Romeo-Aurelian Popovici, și primarul comunei Putna, Gheorghe Coroamă. Ordinul Sfîntul Ierarh Iacob Putneanul l-au primit directorul Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu, și directorul Centrului Cultural al Bucovinei, Sorin Filip.
Cadou de la PF Daniel pentru Mănăstirea Putna
-
By Toni

- Categories: Actualitate
- Tags: Mănăstirea PutnaPrea Fericitul DanielSfîntul PotirȘtefan cel Mare și SfîntVelnic Melchisedec