Cele mai multe cuiburi de berze din România sînt în județul Suceava. Pe primele două locuri în județ sînt localitățile Cornu Luncii și Arbore

Societatea Ornitologică Română-SOR a transmis că Suceava a devenit lider în topul județelor cu cele mai multe cuiburi de berze albe înregistrate în aplicația „Uite barza!”. Proiectul este implementat cu sprijinul ENEL. Într-un comunicat al SOR se arată: „Dacă în 2022 județul Constanța era în frunte cu 245 de cuiburi, anul acesta locul întîi îi revine județului Suceava cu 422 de cuiburi”. În clasamentul localităților cu cele mai multe cuiburi, prima poziție este ocupată de comuna Cornu Luncii, cu 42, urmată de Murighiol din Tulcea cu 40 și de comuna Arbore cu 32. Cuibul situat la cea mai mare altitudine, la 980 de metri, se află în comuna suceveană Moldova-Sulița. Din 1.706 cuiburi recenzate la nivel național în perioada 19 iunie-19 iulie, 997 se află pe stîlpii de electricitate și sînt fără suport, 686 sînt pe stîlpii de electricitate și au suport metalic, iar restul de 23 sînt amplasate pe hornuri, acoperișuri și în copaci. Datele colectate prin aplicația <Uite barza!> vor ajunge la toți distribuitorii de energie electrică din România. Societatea Ornitologică speră că aceștia se vor implica în protejarea berzelor albe din România.

Exit mobile version