Centrul Multifuncțional ”Arta” Ițcani, inaugurat cu un sobor de preoți, oficialități și o sală plină de copii care au asistat la o piesă de teatru (FOTO)

Astăzi, a fost inaugurat Centrul Multifuncțional „Arta” din cartierul sucevean Ițcani. Printre participanți au fost primarul PNL, Ion Lungu, deputatul PNL Ioan Balan, subprefectul PSD Cristian Șologon, consilierii locali PNL Sanda-Maria Ardeleanu și Ovidiu Paul Hrițcu, consilierii PMP Anca Gîtlan și Constantin Munteanu, consiliera PSD Adelina Paiu, consilierul USR Dan Nichiforel, consilierul Pro România Geniloni Sfeclă, directoarea Teatrului „Matei Vișniec”, Angela Zarojanu, șeful Direcției Domeniului Public, Marian Andronache, și profesorul Ovidiu Milici, unul dintre consilierii primarului. Un sobor de preoți a oficiat o slujbă de sfințire a imobilului. Ion Lungu a subliniat că investiția este una foarte importantă pentru Ițcani și pentru Suceava, și a mulțumit arhitectului Constantin Gorcea, de la firma AGD, pentru proiect, dar și firmelor care l-au executat, fiind vorba despre „Casa Grup” și „Loial Impex”. El a amintit că proiectul a fost premiat la nivel național și a remarcat calitatea foarte bună a lucrărilor. Centrul Multifuncțional dispune de o sală cu 200 de locuri pentru spectacole și vizionare de film, birouri de informare și consiliere, spații recreative și centru educațional. La prînz, actori ai Teatrului pentru copii și tineret „Luceafărul” din Iași au pus în scenă piesa „Albinuța”. Sala a fost arhiplină. La Centrul Multifuncțional vor fi detașați lucrători din diverse compartimente ale primăriei.

 

Exit mobile version