Directorul Colegiului Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, Adrian Puiu, este foarte mulțumit de cum arată școală, însă nu în integralitatea ei. Este vorba despre curtea din spate și de sala de gimnastică, unde nu se poate interveni oricum pentru că este vorba despre un monument istoric de categoria B. Școala și Primăria Rădăuți au încercat să acceseze fonduri europene pentru a face intervențiile care sînt costisitoare, însă proiectul nu a îndeplinit condițiile de eligibilitate. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, Adrian Puiu a declarat: ”Noi sîntem mulțumiți în parte de interiorul școlii pe care am reușit să-l renovăm, cel puțin în corpul A, aproape în totalitate în ultimii șase șapte ani. În schimb, cu exteriorul nu putem să ne mîndrim, pentru că aici mai este mult de lucrat. Momentan nu putem. Sperăm ca în viitor să fie prins, pentru că autoritatea publică locală modernizează zona din jurul liceului. Tocmai s-au demarat lucrările proiectului de modernizare și am înțeles că anul viitor acesta va cuprinde și partea din față, curtea din față a liceului. Problema este curtea din spate și vechea sală de gimnastică ce este monument istoric categoria B, care este scoasă din uz de peste 20 de ani, mai exact din anul 2000 nu se mai regăsește în corpurile de clădire funcțională. Am încercat în două momente cu primăria să accesăm un proiect european pentru modernizare, dar nu îndeplinea condițiile de eligibilitate. Acolo nu putem să intervenim nici măcar cu înlocuirea unui geam. Clădirea este foarte deteriorată”.
Colegiul ”Eudoxiu Hurmuzachi” arată foarte bine, mai puțin sala de gimnastică. Sala este monument istoric de caltegoria B și nu mai este funcțională de 23 de ani. Încercările de a accesa fonduri europene pentru intervenția costisitoare au eșuat pînă acum
-
By Toni

- Categories: Actualitate
- Tags: Adrian PuiuColegiul ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți
Related Content
Două femei, rănite în centrul Sucevei de o mașină condusă de un șofer în vîrstă de 93 de ani
By
Toni
2 octombrie, 2025