Municipalitatea fălticeneană își exprimă profundul regret în urma trecerii la cele veșnice a publicistului și muzeografului Eugen Dimitriu. Acesta s-a stins ieri din viață. Pe 1 octombrie ar fi împlinit 97 de ani. Într-un comunicat remis de Primăria Fălticeni scrie: „Municipiul Fălticeni a primit cu tristețe vestea trecerii la cele veșnice a domnului Eugen Dimitriu, omul a cărui existență a fost legată de păstrarea vie a memoriei personalităților culturii din municipiul Fălticeni. În urmă cu aproape o jumătate de secol, în anul 1971, Eugen Dimitriu a organizat Galeria Oamenilor de Seamă în casa donată de fraţii Vasile şi Horia Lovinescu, un muzeu de referinţă în peisajul cultural al judeţului Suceava. A rămas devotat Fălticeniului şi după ce activitatea sa profesională nu a mai avut legătură directă cu urbea de pe Şomuz. A documentat şi a identificat toate casele şi locurile memoriale din Fălticeni, mormintele personalităţilor din cimitirele Fălticeniului, fiind în acest sens o autoritate de necontestat”. Primăria Fălticeni amintește că în anul 2001, în semn de recunoştinţă pentru activitatea derulată pentru promovarea culturii fălticenene, Consiliul Local i-a conferit lui Eugen Dimitriu titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului. Primarul Cătălin Coman a spus: „Sincere condoleanțe celor care l-au cunoscut și l-au prețuit pe Eugen Dimitriu, iar amintirea să-i rămînă veșnică în Galeria Oamenilor de Seamă ai Fălticeniului”.
Condoleanțe la trecerea la cele veșnice a lui Eugen Dimitriu
-
By Toni

- Categories: Actualitate
Related Content
Concurs pentru ocuparea funcției de director general al Casei de Asigurări de Sănătate Suceava
By
Toni
21 august, 2026
Proiectil din Primul Război Mondial, funcțional, descoperit la Arbore, distrus
By
Toni
20 august, 2026