Convoaiele pentru Ucraina, cu antemergător. Suceava va cere Bucureștiului decontarea cheltuielilor făcute cu refugiații de către Siret, Rădăuți și Suceava

Întrunit într-o ședință extraordinară, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a hotărît că transporturile umanitare către Ucraina vor avea prioritate, iar din Siret pînă la graniță vor beneficia de antemergător. Decizia a fost luată din cauza blocajelor de trafic înregistrate în zonă. Potrivit prefectului Alexandru Moldovan,  instituţiile cu atribuţii directe în gestionarea traficului de mărfuri, respectiv Biroul Vamal Siret, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră și alte structuri ale Ministerului de Interne, Direcţia Sanitar Veterinară, Autoritatea Rutieră și Inspectoratul de Carantină Fitosanitară Vamală Siret au efective importante de o parte şi de alta a punctului de trecere a frontierei. Însă, cu toate acestea s-au format şiruri de camioane cu lungimi de ordinul kilometrilor. Asta a condus pe de o parte la formarea ambuteiajelor rutiere, iar pe de altă parte la îngreunarea tranzitului ajutoarelor umanitare către Ucraina. La solicitarea prefectului, în perioada următoare va fi suplimentat personalul din zona Vămii Siret.

 

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a mai hotărît să se înainteze către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă documentele justificative privind cheltuielile generate de asigurarea gestionării corespunzătoare a afluxului de persoane refugiate şi cetăţeni apatrizi care au intrat în România prin Vama Siret începînd cu data de 24 februarie, în vederea analizării și decontării acestora, după caz. Este vorba despre cheltuielile suportate din bugetele Siretului, Rădăuţiului și Sucevei, dar și de cele suportate de către Asociaţia Parcuri Industriale Bucovina S.A. pentru organizarea HUB-ului logistic de la Salcea.

 

Exit mobile version