Copii din Gura Humorului și Stulpicani, colinde și urături la Casa Seniorilor ”Viață bună” din Gura Humorului

Pe 21 decembrie, la Casa Seniorilor ”Viață bună”’ din Gura Humorului s-a desfășurat evenimentul intitulat ”Magia Sărbătorilor de Iarnă, împreună de Crăciun, indiferent de vîrstă”. Evenimentul a fost organizat de Centrul de servicii multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului. Moderatorul evenimentului a fost Manuela Pentiuc, șef centru la  Complexul de Recuperare Neuro-Psiho-Motorie Blijdorp „O Nouă Viaţă” Suceava – Centrul de servicii sociale pentru persoane adulte cu dizabilități. Peste 20 de persoane adulte, 30 de copii ai caselor și apartamentelor de tip familial din centru, la care s-au alăturat și alți 50 de elevi de la mai multe școli din Gura Humorului și Stulpicani, au participat la aceasta serbare. Serbarea a fost deschisă de elevii clasei a III a de la Școala Gimnazială nr. 1 Gura Humorului, urmați de fetele centrului, care au interpretat colinde, de băieți care au urat, apoi de elevii Școlii Gimnaziale din Stulpicani, care au avut momente folclorice în program, urmate de  tradiții si obiceiuri din Bucovina, colinde, capre, urși, ursari. Educatoarea Mirela Negrea a interpretat și ea o colindă. Purtătoarea de cuvînt a Direcției de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Suceava, Nicoleta Daneliuc, a adus mulțumiri tuturor celor implicați în organizarea evenimentului.

Exit mobile version