Corala de fete ”Ciprian Porumbescu”, concert la Biserica Romano-Catolică „Sfântul Ioan Nepomuk” din Suceava, înainte de plecarea la un concurs care va avea loc în Croația

Consiliul Județean Suceava sprijină cu 30.000 de lei participarea Coralei de fete „Ciprian Porumbescu” a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava la Festivalul-Concurs Internațional de Coruri din Rovinj, Croația. Tinerele vor concura la două categorii: „Traditional Music – authentic folk singing” și „Profane Polyphonic Music”, într-o competiție internațională la care Corala a mai participat acum 3 ani și de unde s-a întors cu două medalii de aur și un trofeu la categoria Folclor.

Conform Consiliului Județean, formată din eleve și cîteva absolvente ale Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava, și condusă de peste 15 ani de preotul profesor Lucian Tablan-Popescu, Corala are în palmares peste 150 de premii, medalii și trofee obținute la competiții naționale și internaționale.

Pe de altă parte, miercuri, 19 august, de la ora 19:15, Corala de fete „Ciprian Porumbescu” va susține un concert la Biserica Romano-Catolică „Sfântul Ioan Nepomuk” din Suceava.

La eveniment va participa și vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Nicolae Robu, care a declarat: „Un județ nu se dezvoltă doar cu drumuri, clădiri și proiecte mari de infrastructură. Se dezvoltă și prin oamenii săi. Anul acesta, Consiliul Județean sprijină peste 70 de proiecte din cultură, sport, educație, social și alte domenii. Vrem să fim alături de cei care fac bine în comunitățile noastre și, cu atât mai mult, de acești tineri care muncesc, fac performanță și duc numele Sucevei peste hotare. Corala de fete «Ciprian Porumbescu» are peste 150 de premii, medalii și trofee și este un adevărat ambasador al Sucevei. Miercuri seară îi invit pe suceveni să vină să le asculte și să le aplaude înainte de plecarea spre Croația. Sunt convins că le vom revedea acasă cu încă un rezultat frumos în palmares”.

Exit mobile version