Fostul deputat PNL de Rădăuți, Dumitru Mihalescul, a fost numit consul onorific al Republicii Coreea. El este fondatorul distribuitorului de electrocasnice <Marelvi Impex> din Rădăuți, care importă și produse din Coreea, și a fost membru al grupului parlamentar de prietenie cu Republica Coreea. Sediul consulatului va fi la Rădăuți. Dumitru Mihalescul a avut, recent, o întîlnire cu ambasadorul agreat al Republicii Coreea în România, Rim Kap-Soo, care i-a transmis mulțumiri speciale pentru sprijinul acordat în situația de criză privind evacuarea cetățenilor sud-coreeni din Ucraina. De asemenea, ambasadorul a solicitat intensificarea cooperării dintre Republica Coreea și România, atît în domeniul consular, cît și în sectoarele economic, comercial și cultural.
Fostul deputat și-a manifestat sprijinul în realizarea acestor demersuri și a menționat că va acționa în favoarea reprezentării intereselor comune ale Republicii Coreea și ale României, ținînd cont de bunele relații existente între cele două state. Domnul Mihalescul a spus: „Numirea mea în calitatea de consul onorific reprezintă o onoare de neegalat şi marchează rezultatul unor eforturi continue de dezvoltare a unor proiecte comune de cooperare între țările noastre, eforturi care, fără îndoială, vor continua”. Dumitru Mihalescul a adăugat: „Diplomația culturală rămîne una din prioritățile activității mele diplomatice, în particular prin promovarea culturii coreene în România şi a proiectelor de cooperare în domeniul economic şi politic. Din noua demnitate care mi-a fost încredințată sînt hotărît să contribui și mai mult la dezvoltarea relațiilor de prietenie dintre Coreea și România”.
