Comuna Cornu Luncii s-a mobilizat exemplar pentru sprijinirea sinistraților din Broșteni, Stulpicani și Ostra. Serviciul Voluntar Pentru Situații de Urgență Cornu Luncii, în frunte cu părintele- pompier Puiu Gabriel Florea, este alături de pompierii militari, la îndepărtarea nămolului din casele afectate de inundații. Firma Clasimi Construct Cornu Luncii ajută la decolmatarea caselor , curților, grădinilor, pîraielor și drumurilor din Broșteni.
Primarul Gheorghe Fron a declarat: ”Un excavator, un buldoexcavator , două basculante și 15 oameni în frunte cu patronul firmei, Claudiu Siminicaru, de miercuri muncesc zi și noapte pentru a ajuta sinistrații la refacerea gospodăriilor. Un gest frumos și nobil pentru care trebuie să-i felicităm și să ne rugăm la Dumnezeu pentru binele și sănătatea lor și a sinistraților”.
Firma de preparate de carne Raitar a trimis la Broșteni lăzi întregi de sandviciuri pentru echipele de intervenție. Gheorghe Fron a mai spus că în continuare se colectează cereale, haine, mîncare, materiale de construcții și bani.
