Costume orientale din secolele XVII-XVIII, aduse în premieră la Suceava într-o expoziție organizată de Muzeul Național al Bucovinei

Muzeul Național al Bucovinei va deschide, în această vară, o expoziție dedicată modei orientale din secolele XVII-XVIII, organizată împreună cu Muzeul Național al Municipiului București.

Directorul instituției, Emil Ursu, a declarat, în cadrul unei intervenții telefonice la Radio Top, că expoziția va aduce la Suceava, pentru prima dată, costume și accesorii spectaculoase specifice influențelor orientale din acea perioadă. A spus Emil Ursu: ”O expoziție care, de asemenea, ne aduce la Suceava, pentru prima dată, o serie de costume absolut spectaculoase”.

Potrivit acestuia, expoziția va ilustra influențele orientale asupra vestimentației din secolele XVII-XVIII. A precizat directorul Muzeului Național al Bucovinei: ”Cînd spun asta, nu mă refer doar la îmbrăcăminte, sigur că vorbim și de diverse accesorii”.

Expoziția va fi deschisă din luna iulie și va putea fi vizitată pînă în octombrie.

Emil Ursu a mai anunțat că, în aceeași perioadă, Muzeul Național al Bucovinei va găzdui și expoziția ”Patrimonii culturale vizibile. Costume tradiționale din România și Japonia”, care va reuni piese textile din colecții valoroase din România și New York.

Exit mobile version