Cristian Popescu-Piedone, după ce a votat în municipiul Fălticeni: Bătăliile electorale după acest ciclu electoral ar fi bine să se încheie, indiferent de coloratura politică

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu-Piedone, a votat în municipiul Fălticeni pe listele suplimentare. Acesta, aflat în județul nostru pentru a participa la o nuntă, la care naș a fost fiul său, Vlad, a votat la secția amenajată în incinta Grădiniței ”Dumbrava Minunată”.

După ce a votat, Cristian Popescu-Piedone a declarat: „Am votat ca România să nu se întoarcă în trecut, ca România să nu fie închistată în prezent actual, într-un haos de nedescris, atît în eșichierul  politic, cît  și mediul social în care trebuie să ne gîndim cu toții la viitor. Am votat pentru o Românie de viitor, o Românie care trebuie să meargă înainte și numai înainte, indiferent de structura politică. România trebuie să înțeleagă că cetățenii, simpatizanții fiecărei formațiuni politice este una, dar cu  toții sîntem români și cu toții trebuie să fim uniți, pentru a duce mai departe țărișoara asta pe care strămoșii noștri ne-au lăsat-o cu mare sacrificiu. Bătăliile electorale după acest ciclu electoral ar fi bine să se încheie, indiferent de coloratura politică. Cel care va ieși președinte să fie președintele tuturor românilor, cel care va ieși președinte să facă o majoritate în interesul românilor, pentru că partidele sînt obosite de atîta războaie, iar cetățenii României s-au săturat de aceste războaie politice. Vor progres, vor ca România să meargă înainte. Astăzi am votat ca România să meargă înainte”.

Exit mobile version