CSU Suceava așteaptă darea în folosință a sălii polivalente cu 5.000 de locuri. CSU speră să poată organiza în această sala Campionatul European Universitar de handbal masculin

Coordonatorul tehnic al CSU Suceava, prof. univ. dr. Petru Ghervan, a subliniat, în cadrul unei intervenții telefonice la Radio Top, că, odată cu finalizarea sălii polivalente, Suceava ”va trebui să aibă un turneu tradițional la care să aducă echipe nu numai din România”, lucru care ar putea face mai mult pentru promovarea handbalului în județ.

Potrivit domnului Ghervan, care a primit recent titlul de Profesor Emeritus al Universității <Ștefan cel Mare> Suceava, dacă sala polivalentă a Sucevei va fi pusă la punct ”și va putea fi vizitată, măsurată, atunci putem candida pentru competiții viitoare, de orice fel”. A punctat acesta: ”Noi putem găzdui orice fel de competiții. Și Liga Campionilor, Doamne ajută!”.

Declarațiile profesorului Ghervan au fost făcute pornind de la faptul că Turda și Cluj Napoca vor găzdui, anul viitor, în vară, Campionatul European de Tineret la handbal. Sala polivalentă de la Turda ”este un pic mai mică decît la noi, 3.500 de locuri. Este o sală cochetă, modernă”, a precizat Petru Ghervan.

Întrebat la Radio Top dacă nu va putea găzdui și Suceava meciuri din cadrul Campionatului European de Tineret, în cazul în care sala polivalentă va fi terminată și dată în folosință, domnul Ghervan a explicat: ”Nu. Lucrurile sînt stabilite clar, s-au făcut măsurătorile, s-a dat acceptul. Nu se face așa, nu se poate schimba sub nici o formă. Noi, dacă vom avea sala și va putea fi vizitată, măsurată, atunci putem candida pentru competiții viitoare de orice fel”. La Campionatul European de Tineret va participa echipa națională antrenată de suceveanul Bogdan Șoldănescu.

În ceea ce privește Memorialul Mihai Mironiuc, Petru Ghervan a spus că ”este o competiție tradițională și noi vrem să o facem mereu”, însă ”a fost perturbată organizarea acesteia doi ani”. Anul acesta, memorialul nu a avut loc, ”iar în anii trecuți s-a ținut, așa, forțat puțin”. A precizat domnul Ghervan: ”Asta pentru că noi participăm înainte de perioada de pregătire și cînd încep aceste jocuri la Campioanatele Europene Universitare. Cîștigînd an de an campionatele naționale, plecăm dincolo. Cînd venim de acolo, deja e foarte în pripă ca să mai putem organiza la noi”.

Dacă sala polivalentă a Sucevei va fi gata anul viitor, ”noi va trebui să avem un turneu tradițional la care să aducem echipe nu numai din România”, a subliniat profesorul Ghervan. Acesta a spus că Memorialul Mihai Mironiuc ”trebuie să devină mai atractiv”, iar cu deschiderea polivalentei s-ar putea întîmpla acest lucru. A continuat profesorul: ”Așa cum mai spunea domnul rector Mihai Dimian, poate și alți oameni din conducerea orașului, poate să încercăm organizarea acestei competiții europene de handbal universitar la Suceava, să încercăm să o aducem aici. Sigur, demersurile trebuie făcute cu 2-3 ani înainte pentru așa ceva. Dar dacă vorbim pe termen lung despre Memorialul Mihai Mironiuc, asta este o chestiune pe care noi o avem în vedere”.

CSU a cîștigat Campionatul European Universitar de patru ori. Sala polivalentă cu 5.000 de locuri de la ieșirea din Suceava spre Fălticeni ar fi trebuit să fie gata în luna septembrie a acestui an. Lucrările sînt aproape gata, dar pînă în prezent Primăria Suceava nu a reușit să tragă acolo rețelele de utilități.

Exit mobile version