România a exportat anul trecut 3 milioane de berbecuți, fiind cel mai mare exportator din Europa. Directorul Direcției Sanitar-Veterinare Suceava, Sorin Voloșeniuc, a mai declarat la Radio Top că, din păcate, s-a exportat foarte mult în viu în loc să fie trimise în străinătate produse din carne de oaie, care ar fi adus mai mulți bani în țară. A spus domnul Voloșeniuc: ”Sîntem exportatorii neți din Europa la ora actuală. Anul trecut am exportat, din păcate am exportat foarte mult viu, ceea ce nu este de dorit, am exportat peste 3 milioane de berbecuți. Sîntem exportatorii numărul 1 din Europa. Ca să vă faceți o ideea asupra dimensiunii transporturilor, din cele în jur de 80 de nave care operează cu transport de animale vii, cam 30%-40% pînă la 50% operează la Marea Neagră. Se încarcă la Marea Neagră”.
Întrebat dacă Suceava are o contribuție semnificativă la aceste exporturi, domnul Voloșeniuc a afirmat că nu, spunînd: ”Noi avem undeva la 200 și ceva de mii de ovine. Dacă ne comparăm cu Timișul, care are 700.000…”. Directorul DSV Suceava a mai spus că printre județele care au cele mai mari efective de ovine se numără Constanța, Tulcea, Ialomița și Hunedoara. Domnul Voloșeniuc a declarat că anul trecut România a deschis piața Marocului, domnia sa făcînd parte din delegația țării noastre care a fost acolo și a negociat. A afirmat Sorin Voloșeniuc: ”Noi am fost în Maroc și am deschis piața Marocului. Anul trecut am dat un vapor de probă și le-a plăcut calitatea. Anul ăsta am agreat toate chestiunile sanitar- veterinare, au venit și au contractat 10 nave. O navă încarcă undeva pînă la 20.000 de capete”.
