Liderul Organizației Municipale Suceava a PSD, Dan Ioan Cușnir, ar putea fi candidatul formațiunii social-democrate la primăria orașului. Afirmația a fost făcută prin telefon, la Radio Top, de fostul prefect Mirela Adomnicăi, desemnată să candideze din partea PSD la președinția Consiliului Județean. Mirela Adomnicăi a spus: „A fost exprimat în cadrul Biroului Permanent Județean al PSD un vot de principiu în ceea ce privește susținerea candidaturii la Primăria Suceava a președintelui Organizației Municipale, în persoana domnului Cușnir. Dar, în ceea ce privește propunerea din partea Biroului Municipal încă nu s-a oficializat nimic”. În martie, Biroul de Presă al Organizației Județene a PSD anunța că Mirela Adomnicăi este candidatul partidului la Primăria Suceava. La acea vreme, PSD arăta că desemnarea Mirelei Adomnicăi s-a făcut pe baza rezultatelor unui sondaj de opinie comandat de partid, care a dat-o ca fiind persoana cu cele mai mari șanse pentru obținerea unui mandat de primar în fața actualului primar, liberalul Ion Lungu.
Cușnir, posibil candidat la Primăria Sucevei
-
By Toni

- Categories: Actualitate