Daniel Apostol, jurnalist specializat pe probleme economice: Primarii sînt de înțeles. Au ajuns primari pe baza unor liste de promisiuni pe care trebuie să le onoreze. O stopare a programului ”Anghel Saligny” de-a valma ar arunca și o parte din economie în haos

Potrivit jurnalistului specializat pe probleme economice Daniel Apostol, nemulțumirile exprimate public de mai mulți primari vizavi de posibila sistare a programului ”Anghel Saligny” sînt îndreptățite. A spus domnul Apostol, în cadrul unei intervenții telefonice la Radio Top: ”Este de văzut cum anume va reuși Guvernul să împace primăriile. Am văzut, într-adevăr, mai multe ieșiri în spațiul public. (…) Primarii sînt de înțeles. Au ajuns primari pe baza unor liste de promisiuni pe care trebuie să le onoreze către cetățeni. Sînt aleși direct. Guvernul este rezultatul la mîna a doua al unui scrutin. Primarul stă față-n față cu cetățeanul zi de zi”.

Consiliul Județean Suceava a transmis marți un comunicat de presă în care anunță că președintele PSD al instituției, Gheorghe Șoldan, și mai mulți primari din județ, de toate culorile politice, le-au transmis o scrisoare deschisă premierului Ilie Bolojan și membrilor Guvernului în care critică intenția de suprimare a proiectelor prin Programul ”Anghel Saligny”.

Daniel Apostol, care este director editorial la <Economistul> și editorialist la jurnalul.ro și la profit.ro, a mai spus: ”Multe proiecte care au fost pe lista de promisiuni sînt realizabile prin finanțare de la bugetul public prin programul <Anghle Saligny>. O stopare a programului de-a valma cu totul ar arunca, cred eu, și o parte din economie în haos, nu doar relația primarilor cu cetățenii. Pentru că sînt proiecte esențiale care, picătură cu picătură chinezească, vor face un ocean de transformare în zona infrastructurii publice”.

Potrivit domnului Apostol, proiectele pot fi oprite politic, ”dar nu este logic să oprești proiecte care sînt esențiale pentru comunități și care sînt deja în curs de execuție, nu în proces de demarare”. A adăugat Daniel Apostol: ”Cred că Guvernul nu are altă soluție decît să ia lista acestor proiecte semnalate de autoritățile publice teritoriale, de consilii județene și de primării și să privească cu ceva mai multă înțelepciune modul în care prioritizează finanțarea acestor proiecte. Cred că asta se va întîmpla”.

Referitor conservarea lucrărilor și la firmele care lucrează la proiectele prin programul ”Anghel Saligny”, Daniel Apostol a declarat: ”Constructorii care sînt implicați în astfel de proiecte au dreptate și din perspectiva tehnică – evident că se <mănîncă> lucrarea în timp, dacă nu e finalizată. Dar cred că au dreptate și din alt punct de vedere, unul financiar-economic. Firmele astea sînt foarte des băgate în dificultăți financiare de stat. Statul fiind cel mai neserios plătitor. El știe să încaseze rapid banii prin taxe și impozite, dar știm foarte bine că este unul dintre plătitorii care-și întîrzie onorarea facturilor. (…) O amenințare cu suspendarea sau amînarea unor astfel de proiecte înseamnă pentru foarte multe companii riscul chiar cu falimentul. (…) Nu vorbim de doi-trei patroni de firme. Vorbim de firma ca atare, care înseamnă o componentă socio-economică importantă. În firmă lucrează angajați care au acasă familii. Criza unei companii de construcții înseamnă o criză a cîtorva sute sau chiar mii de oameni”.

 

Exit mobile version