De Sfînta Maria, garnitura de tren Suceava – Putna a fost ocupată 90% la dus și 100% la întors. Angajații Stației Rădăuți le-au oferit călătorilor sarmale, cozonac și apă. Au fost pregătite pachete și pentru colegii din Stația Dornești (Foto)

Garnitura de tren Suceava – Putna, care astăzi, de Sfînta Maria, a fost formată din două săgeți albastre cuplate, a fost plină în proporție de 90%. La întoarcea de la Putna, garnitura cu 180 de locuri a fost ocupată în proporție de 100%. De la Gura Putnei pînă la Putna, salariații Stației CFR Rădăuți le-au oferit călătorilor, mulți dintre care au mers la slujba de la Mănăstirea Putna, sarmale, cozonac și apă. Costurile au fost suportate de angajații de la Rădăuți și de sindicatul CFR. Inginera Mariana Andronic, șefa Stației Rădăuți, a declarat că au fost pregătite pachete și pentru colegii de la Stația CFR Dornești, care sînt în număr de aproximativ 40. La stațiile din Rădăuți și Putna lucrează 10 oameni. (Foto: Asociația Calea ferata Dornești – Putna – ACFDP)

Exit mobile version