
În după-amiaza zilei de 19 august, la Bonchamp-lès-Laval, în Departamentul Mayenne din Franța, a avut loc deschiderea oficială a celei de-a XXII-a ediții a Turneului „Patru Regiuni pentru Europa”. Este vorba despre un proiect a cărui primă ediție a fost în 2002 și care reunește anual zeci de tineri din cele patru regiuni partenere: Suceava (România), Mayenne (Franța), Schwaben (Germania) și Cernăuți (Ucraina).
La începutul acestei săptămîni, la Consiliul Departamental Mayenne a fost resemnată oficial, după 25 de ani, Carta celor Patru Regiuni Înfrățite, care stă la baza Întâlnirii Internaționale pentru Tineret „Patru Regiuni pentru Europa”. Din partea Consiliului Județean Suceava a semnat documentul vicepreședintele Nicolae Robu.
Turneul ”Patru Regiuni pentru Europa” se desfășoară prin rotație, fiecare regiune fiind, pe rând, gazdă. De-a lungul timpului, sute de adolescenți au luat parte la meciuri de fotbal, schimburi culturale și vizite la obiective turistice, descoperind tradițiile și valorile fiecărei comunități. Inițial, turneul era dedicat exclusiv fotbalului pentru juniori U16, dar, începînd din 2010, s-a adăugat o componentă cultural-artistică, destinată tinerelor între 13 și 17 ani. Teme culturale de-a lungul anilor: muzică, meșteșuguri populare, dansuri, arte plastice, fotografie, jazz, pictură. În 2025, tema aleasă de organizatorii francezi este gastronomia.
În acest an, pe lîngă fotbal se desfășoară pentru prima dată un turneu de baschet feminin 3×3, la care participă cîte cinci jucătoare U18 din fiecare regiune. Suceava este reprezentată de eleve de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”.
