
Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu consideră că este momentul ca premierul Ludovic Orban să-și ceară scuze medicilor din Suceava pentru declarația că nepăsarea medicilor ar fi cauza tragediei pe care o trăiesc sucevenii, din cauza noului coronavirus. Într-o declarație intitulată „Respect pentru doctori”, parlamentarul social-democrat își exprimă revolta și indignarea cu privire la afirmațiile care învinovățesc doctorii din Spitalul Județean pentru ceea ce se întîmplă în oraș. El arată că „doctorii din Suceava sînt eroi ai unei lupte pe care au purtat-o în timp ce au fost batjocoriți și tratați ca sclavi ai unei feude personale, sînt îngerii care au salvat vieți în timp ce, ei înșiși infectați, au sfidat pericolul pentru propria viață și pentru viața familiilor lor”. Iată declarația integrală a deputatului Eugen Bejinariu: „Respect pentru doctori! Suceava a ajuns un infern pentru doctori și pacienți, deopotrivă! A devenit punct cardinal al morții, oraș al groazei și sursa unor tragedii fără precedent. În timp ce doctorii se ridică în fiecare zi în picioare de la nivelul umilințelor la care sînt supuși, în timp ce se duc cu piepturile goale la confruntarea cu drama, guvernanții ne spun că medicii de fapt au de toate, într-un spital frumos zugrăvit. Am doctori în familie, am prieteni care lucrează în spitale, dar mai presus de orice, eu și familia mea am fost pacienți ai acestor eroi în halate albe! Fac parte din echipa celor ce s-au luptat necontenit pentru statutul, demnitatea și veniturile medicilor, fac parte dintre cei care prețuiesc deosebit efortul și dăruirea medicilor. Fac parte dintre cei care se înclină cu recunoștință în fața celor care au meseria de a salva vieți. Nu există altă misiune mai nobilă și nu există altă meserie mai importantă decît aceea de a salva vieți. În timp ce mă străduiesc, din culise, să ajut cu orice se poate în această tragedie, vreau să-mi exprim indignarea cu privire la declarații care învinovățesc doctorii din Spitalul Județean pentru ceea ce se întîmplă la noi în oraș! O treime din numărul celor infectați în România se află la Suceava, aproape o treime din numărul celor decedați sînt suceveni și guvernanții ne explică faptul că pentru toate acestea sînt de vină « cadrele medicale ». Este revoltătoare această declarație! Doctorii din Suceava sînt eroi ai unei lupte pe care au purtat-o în timp ce au fost batjocoriți și tratați ca sclavi ai unei feude personale, sînt îngerii care au salvat vieți în timp ce, ei înșiși infectați, au sfidat pericolul pentru propria viață și pentru viața familiilor lor. Doctorii din Suceava, umiliți, mințiți de managerul lor și tratați precum animalele și-au făcut datoria în cele mai tragice condiții. Își fac în continuare datoria! Își ascund lacrimile și neputința, își ascund teama pentru propria viață și salvează în continuare alți pacienți. Au ajuns totodată să își ascundă identitatea și să își distorsioneze vocea atunci cînd spun adevărul, atunci cînd dau la o parte valul de minciuni despre felul în care era condus spitalul. Cine și cum a făcut posibilă această teamă de a spune adevărul? Președintele României a retras decorația acordată Spitalului Județean Suceava pentru butaforia cu care a fost indus în eroare. Este momentul ca primul ministru să-și ceară scuze doctorilor din Suceava pentru declarația că nepăsarea medicilor ar fi cauza tragediei pe care o trăiesc sucevenii! Avem nevoie în continuare de dăruirea medicilor, de devotamentul lor pentru viața oamenilor, de puterea lor de a o lua în fiecare zi de la capăt și de efortul lor neobosit de a vindeca. Pentru toate acestea le datorăm măcar respect!”.