Deputatul PSD de Suceava Alexandru Rădulescu este de părere că numărul mare de infectări cu noul coronavirus vine ca urmare a faptului că autoritățile nu au ținut cont de risc și au organizat alegerile locale. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, deputatul a declarat: „Cînd s-a relaxat puțin situația, cînd s-au redeschis restaurantele, cînd lumea a mers în concedii nu s-a înregistrat un număr atît de mare de infectări. În schimb, campania electorală pentru locale a determinat creșterea infecțiilor. Sîntem la aproximativ două săptămîni de la alegeri, exact cît au considerat ei că este perioada de incubație a virusului. Explozia are la bază interacțiunile normale și firești într-o campanie electorală”. Alexandru Rădulescu a mai spus că avînd în vedere că s-a ajuns la peste 4.000 de cazuri de COVID-19 într-o singură zi este cinic să se vorbească de o nouă campanie electorală și de o nouă rundă de alegeri, cele parlamentare din 6 decembrie. Deputatul PSD a adăugat: „Cei de la guvernare nu stăpînesc absolut deloc situația. Nu știu dacă e normal și e firesc să intrăm din nou într-o campanie electorală, cu întîlniri, pentru că nu se poate face totul online sau prin televiziuni”. În opinia lui, situația impune amînarea alegerilor generale.
Deputatul Rădulescu, pentru amînarea alegerilor
-
By Toni

- Categories: Actualitate
Related Content
Concurs pentru ocuparea funcției de director general al Casei de Asigurări de Sănătate Suceava
By
Toni
21 august, 2026
Proiectil din Primul Război Mondial, funcțional, descoperit la Arbore, distrus
By
Toni
20 august, 2026