Diana Buzoianu, ministrul Mediului Apelor și Pădurilor, a declarat, potrivit unui comunicat postat pe pagina de Facebook a MMAP: ”Am solicitat tuturor colegilor din structurile Apele Române, precum și autorităților locale și instituțiilor cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență, să acționeze prompt, coordonat și fără ezitare. Salvarea de vieți, accesul către zonele izolate și limitarea efectelor trebuie să fie prioritare. Oamenii au nevoie de sprijin concret în cel mai scurt timp”.
Potrivit unui bilanț provizoriu prezentat în comunicatul de presă, ”în Suceava, au fost raportate inundații în Ostra, Stulpicani, Frasin, Broșteni și Plutonița, unde au fost afectate drumuri și infrastructură. Mira hidrometrică de pe rîul Humor a fost distrusă, iar eroziuni active pun în pericol siguranța circulației. În Neamț, circa 800 de persoane au fost evacuate din localitatea Borca, din cauza scurgerilor de pe versanți, iar monitorizarea cursurilor de apă este realizată permanent de personalul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Neamț. Cele mai afectate localități sînt Borca, Sabasa și Fărcașa”.
”Peste 100 de angajați din cadrul ABA Siret și subunitățile teritoriale sînt în teren, iar utilaje de intervenție au fost relocate din Vrancea, Bacău, Pașcani, Someș-Tisa și Mureș pentru deblocarea drumurilor, în special spre localitatea Broșteni, izolată la această oră”, potrivit Ministerului Mediului.
Se subliniază în comunicat că ”ANM a emis noi coduri portocalii și galbene de instabilitate atmosferică, valabile până în seara zilei de 29 iulie, pentru județele Suceava, Neamț, Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui, Galați și altele. Sînt așteptate averse torențiale, vijelii, descărcări electrice, grindină și cantități de apă care pot depăși 50–70 l/mp”. De asemenea, ”INHGA a actualizat Avertizarea Hidrologică, cu coduri portocalii și galbene valabile pe rîuri din 27 de județe. Sînt posibile viituri rapide, scurgeri de pe versanți și depășiri ale cotelor de apărare”.
