Pentru sezonul rece 2023-2024, în municipiul Suceava au fost aprobate 984 de ajutoare de încălzire. Dintre acestea 501 sînt pentru energie termică, 153 pentru lemne, 284 pentru gaz, iar restul pentru energie electrică. În sezonul trecut au fost 1.385 de beneficiari. Primarul Ion Lungu a explicat de ce a scăzut numărul beneficiarilor, spunînd: ”Se știe faptul că a crescut salariul minim pe economie de două ori în perioada asta, s-au indexat pensiile, dar plafoanele pentru ajutoarele sociale nu s-au modificat, au rămas la același nivel ca anul trecut. Este clar că o parte din oameni nu îndeplinesc aceste condiții de eligibilitate și de asta sînt mai puțini cei care primesc ajutoare de încălzire iarna asta”.
Din cauză că nu s-au modificat plafoanele pentru ajutoarele sociale, numărul sucevenilor care beneficiază de ajutoare de încălzire a scăzut
-
By Toni

- Categories: Actualitate
- Tags: Ajutoare de încălzire Suceava