În opinia istoricului sucevean Daniel Hrenciuc, președintele american Joe Biden a ajuns săptămîna aceasta la Varșovia, și nu la București, deoarece Polonia este principalul garant al securității în zonă și s-a aflat în linia întîi în privința sprijinului acordat Ucrainei după declanșarea războiului. Joe Biden a participat, la Varșovia, la o întîlnire cu liderii formatului București 9, unde s-a discutat despre securitatea statelor din Europa de Est. La discuții a fost prezent și președintele Klaus Iohannis.
Într-o emisiune la Radio Top, profesorul doctor în istorie Daniel Hrenciuc a declarat: „Polonia este cea care duce greul, este principala forță de pe flancul estic al NATO. Spre deosebire de România, Polonia are frontieră directă, Kaliningradul, cu Rusia. Relațiile ruso-poloneze au fost dintotdeauna extrem de încordate. Polonia dintotdeauna s-a poziționat într-un mod foarte tranșant față de Moscova. Una peste alta, mi se pare normal din orice punct de vedere am privi lucrurile că Biden a venit la Varșovia. Polonia are armament de ultimă generație și o armată foarte bine antrenată, foarte bine poziționată. Polonia contează foarte mult în securitatea europeană, mai ales în această parte”.
Profesorul Hrenciuc, care este specialist în istoria polonezilor, a completat: „Polonezii au fost extrem, extrem de tranșanți în poziția lor față de Moscova. Să ne uităm la sprijinul necondiționat pe care l-au oferit ucrainenilor, inclusiv în plan militar. Au presat realmente Uniunea Europeană, Germania, au solicitat Statelor Unite să trimită armament cît mai performant din timp și cît mai repede. România nu a avut aceste poziționări din mai multe motive. Polonia este extrem de angajată, are un alt statut în zonă, spre deosebire de România”. Istoricul sucevean a conchis: „Polonia este principalul actor militar, principalul garant al securității în această zonă. Polonia rămîne Polonia și-acum. Sau mai ales acum”.
