Dorin Goian, președinte onorific al clubului de fotbal de Liga a II-a CSM Cetatea 1932 Suceava. Gheorghe Șoldan spune că în continuare se află în căutarea unui teren pentru un nou stadion

Fostul internațional Dorin Goian a fost numit în funcția de președinte onorific al clubului de fotbal de Liga a II-a CSM Cetatea 1932 Suceava.

Informația este cuprinsă într-un comunicat al președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, care spune: ”Am semnat recent contractul de finanțare pentru Asociația Club Sportiv Municipal Cetatea 1932 Suceava și am discutat cu președintele asociației, antreprenorul Marius Neagu, despre planurile ambițioase pe care le are pentru fotbalul sucevean. Mă bucur că unul dintre primii pași este numirea lui Dorin Goian în funcția de președinte onorific al clubului. Am toată încrederea că experiența, notorietatea și caracterul lui Dorin vor ajuta clubul sucevean să crească”.

Referitor la un nou stadion despre care tot a vorbit, domnul Șoldan spune în comunicatul de presă: ”Căutăm acum un alt amplasament în zona metropolitană a Sucevei pentru a demara proiectul unui stadion modern al județului, pe care să putem organiza nu doar meciuri de fotbal și alte manifestări sportive, ci și evenimente culturale cu mii de spectatori. Voi reveni în curând cu vești bune pe acest subiect”.

Gheorghe Șoldan ar fi vrut un teren pentru stadion în municipiul Suceava din partea Primăriei conduse de Vasile Rîmbu, însă acest proiect nu și-a găsit finalizare. Domnii Șoldan și Rîmbu, foști colegi în PSD, sînt în prezent la cuțite. Primarul este suspendat din partidul condus de președintele CJ Suceava.

 

Exit mobile version