Referitor la semnificația zilei de 24 iunie pentru Suceava, directorul Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu, a declarat: ”De ce este astăzi Hramul Sucevei? Așa a fost, să spun, stabilit din vechime”.
A continuat domnul Ursu, în cadrul unei intervenții telefonice la Radio Top: ”Practic, după 1783, alături de ziua de 2 iunie, ziua în care este sărbătorit Sfîntului Ioan cel Nou de la Suceava, s-a adăugat și ziua de 24 iunie, cînd în calendarul ortodox este o mare sărbătoare, nașterea Sfîntului Ioan Botezătorul sau Sînzienele. La Suceava și, sigur, mai larg, în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, astăzi este pomenit Sfîntul Ioan cel Nou de la Suceava, un sfînt de care se leagă pînă la urmă începuturile istoriei bisericești în Moldova. Și mă gîndesc la faptul că, odată cu aducerea moaștelor Sfîntului Ioan cel Nou la Suceava, vorbim și de Mitropolie de sine stătătoare. Se întîmpla în vremea lui Alexandru cel Bun”. A adăugat Emil Ursu: ”Astăzi nu vorbim de atestare documentară, vorbim doar de importanța Sfîntului. Suceava are două atestări, atestarea Cetății, la 10 februarie 1388, și atestarea orașului în 18 august 1388”.
Pe 2 iulie urmează Sfîntul Voievod Ștefan cel Mare, iar referitor la această sărbătoare, domnul Ursu a declarat: ”2 iulie nu este canonizarea lui Ștefan, este ziua în care Ștefan cel Mare își dă obștescul sfîrșit. E o chestiune gîndită. Însă, important ca fapt istoric este că 2 iulie înseamnă, de fapt, moartea lui Ștefan cel Mare”.
