Firmele care depozitează, transportă, distribuie, utilizează sau comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, controlate. Controalele se efectuează pînă la sfîrșitul lunii octombrie

Pînă la sfîrșitul lunii octombrie, la nivelul județului Suceava sînt controlate firmele care depozitează, transportă, distribuie, utilizează sau comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat-GPL. Subprefectul de Suceava Cristian Șologon a adăugat că ar fi vorba pînă în prezent despre 170 de agenți economici, iar verificările sînt efectuate de comisii mixte. El a menționat că în timpul controalelor efectuate pînă acum nu au fost depistate chestiuni grave, ci doar mici încălcări ale normelor tehnice. De asemenea, subprefectul Șologon a spus că în evidențele Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune figurează 70 de rezervoare GPL de la Suceava.

Exit mobile version