În această seară, la ieșirea din Suceava spre Fălticeni, polițiștii au folosit armanentul din dotare pentru prinderea unui șofer care nu a oprit la semnalele lor, însă degeaba. Șoferul a dispărut.
Poliția Județului Suceava informează că în această seară, in jurul orei 18:15, un echipaj de poliție din cadrul Biroului Rutier-Poliția Municipiului Suceava a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism la ieșirea din municipiul Suceava către municipiul Fălticeni. Șoferul nu s-a conformat și si-a continuat deplasarea în viteză, ieșind pe E85 către municipiul Fălticeni.
Au fost alertate echipaje suplimentare, inclusiv de la nivelul Poliției Municipiului Fălticeni, pentru a se încerca interceptarea autoturismului urmărit, însă la cîțiva kilometri de la ieșirea din municipiul Suceava, șoferul a virat pe un drum de pămînt, abandonînd autoturismul și fugind într-o zonă cu strujeni de porumb.
Polițiștii din cadrul echipajului au început urmărirea pe jos, au somat șoferul fugar și au executat trei focuri de avertisment în plan vertical, însă respectivul s-a pierdut în lanul de porumb. Polițiștii nu au folosit armamentul direct asupra vehiculului sau a bărbatului urmărit.
În mașina lăsată la fața locului erau mai multe colete cu țigări, autoturismul urmînd să fie preluat de echipa operativă din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice IPJ Suceava, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvâîșirii infracțiunii de contrabandă.
Cercetările sînt continuate de polițistii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Suceava.
