Județul Suceava se numără printre județele unde se înregistrează cazuri de furturi de energie electrică și de gaz metan. Delgaz Grid a anunțat că, în primele 6 luni din acest an, în zona sa de activitate a contabilizat peste 660 de cazuri de potențial consum fraudulos de gaze naturale și energie electrică. Cazurile au fost identificate în 18 din cele 20 de județe, majoritatea vizînd sustrageri de electricitate.
397 de cazuri reprezintă sustrageri de energie electrică, acestea fiind identificate în județele Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău. 265 de cazuri au fost înregistrate pe parte de gaz în 18 județe – Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Sălaj, Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Bihor, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău.
Valoarea prejudiciului a fost calculată la circa 8,5 milioane lei.
Cantitatea sustrasă ar putea acoperi consumul de gaze naturale pentru circa 4-5 ani și consumul de energie electrică pe durata a 30 de ani în cazul unei școli cu 275 elevi.
Suspiciunile de consum fraudulos pot fi anunțate la raporteazafrauda@delgaz-grid.ro, apelînd la 0371.700.157 sau la cea mai apropiată secție de poliție.
