
Prezent la Tîrgul Mărului de la Fălticeni, președintele PNL al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a amintit că domnia sa și cu Vasile Tofan au fost inițiatorii acestuia. La vremea respectivă domnul Tofan, care în prezent este vicepreședinte al Consiliului Județean din partea PNL, era primarul municipiului Fălticeni.
A spus domnul Flutur: ”Vin aici în fiecare toamnă, mai ales că îmi aduc aminte că împreună cu Vasile Tofan, pe atunci el primar, eu ministru al Agriculturii, inițiam Tîrgul Mărului – 2005 – 2006. De atunci s-a dezvoltat frumos Tîrgul Mărului. Și eu am cumpărat o plasă de mere Ionatan de aici. Trebuie să observ că s-au dezvoltat proprietarii de livezi. A fost timid la început, acum stau de vorbă cu ei. 5 – 10 hectare, este un lucru extraordinar. Și am mai văzut că se întîmplă ceva. Mulți am văzut că au venit sub Asociația <Produs în Bucovina> și au participat la multe tîrguri, și au început să vîndă mai bine. Iar, mai nou, văd că îi primesc marile magazine să furnizeze mere. Am luptat enorm pentru asta, ca retailerii mari să accepte mărul românesc, mărul de Fălticeni. Cînd am înființat Asociația <Produs în Bucovina> am făcut-o pentru că eram supărat că nu ne vindem produsele noastre. Și țin minte că la Suceava mărul de Fălticeni s-a vîndut în fața magazinelor foarte bine. După ce au văzut marile magazine ce se întîmplă i-au chemat înăuntru și am avut raioane, insule pentru vînzarea produselor de aici. E un mare lucru și sper ca și școlile să cumpere în continuare, și noi, românii, să consumăm mere de aici. Eu sînt un mare consumator de măr, de sucuri de mere, înseamnă sănătate, dar înseamnă și respect pentru palmele bătătorite ale celor de aici care lucrează la aceste livezi. Anii uneori sînt vitregi, dar astăzi găsesc niște fermieri bucuroși care își vînd marfa la prețuri rezonabile”.
