În cinci zile, 3.500 de persoane au fost la ștrandul de la Ițcani, renovat cu 3 milioane de euro

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că de la deschiderea din data de 1 iunie și pînă pe 5 iunie, inclusiv, la ștrandul din Ițcani au fost 3.500 de persoane, din care 1.500 în ultima zi. Pe 1 și 2 iunie, accesul a fost gratuit. Primarul a afirmat: „Am primit foarte multe aprecieri în legătură cu ștrandul. Au fost mici probleme, dar așa cum au spus specialiștii, peste iarnă aceste ștranduri au fost umplute cu apă pentru că se conservă mai bine și probabil că acolo unde au sărit cîteva plăcuțe, apa fiind foarte mică, procesul de îngheț-dezgheț a fost mai accentuat. S-a remediat problema rapid. Lucrarea are garanție doi ani de zile. Una peste alta, eu sînt mulțumit de modul în care sucevenii au participat în aceste zile la ștrand”. La ștrandul din Ițcani s-au făcut investiții în valoare de aproximativ 3 milioane de euro. Banii au fost asigurați din bugetul local.

Exit mobile version