În județul Suceava și în alte 19 județe, Delgaz Grid va distribui gratuit 10.000 de detectoare de fum și monoxid de carbon

Campania „Detector pentru viață” continuă și în acest an, cu scopul de a proteja cât mai multe locuințe din România de riscurile incendiilor și intoxicațiilor cu monoxid de carbon. Acțiunea este derulată prin parteneriatul „Împreună pentru siguranță”, inițiat de Departamentul pentru Situații de Urgență (D.S.U.) și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (I.G.S.U.), împreună cu E.ON România și Delgaz Grid.

Aproximativ 10.000 de detectoare de fum și monoxid de carbon vor fi distribuite gratuit, în perioada următoare, către familii din 20 de județe, în cadrul programului din acest an.

Conform Delgaz Grid, ”aceste dispozitive au în primul rând un rol de avertizare, semnalând imediat apariția unui incendiu sau a unei scăpări de gaz în spațiile în care sunt amplasate și pot astfel face diferența între un incident minor și o tragedie. Un incendiu descoperit și anunțat din timp are șanse considerabil mai mari să fie localizat și stins mai repede, ceea ce poate însemna nu doar reducerea pagubelor materiale, ci mai ales salvarea de vieți omenești.

În România se produc zilnic, în medie, 19 incendii, soldate cu numeroase pagube materiale, victime și chiar pierderi de vieți, iar aceste incidente tragice pot fi prevenite și evitate prin respectarea unor reguli și măsuri minime de siguranță, precum montarea unor detectoare”.

Noile detectoare, donate de E.ON și Delgaz Grid, care vor fi montate gratuit și în acest an, se adaugă celor peste 7.500 de detectoare de fum și 2.500 de detectoare de monoxid de carbon instalate în cursul anului trecut la beneficiari din 479 de localități din 20 de județe. Reprezentanții inspectoratelor județene pentru situații de urgență le vor distribui în județele Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Covasna, Iași, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea și Vaslui.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, este citat spunînd: „Sunt două instituții foarte importante, E.ON și Delgaz Grid, fără de care nu aveam această acțiune, precum și I.G.S.U. prin care se va coordona montarea acestor detectoare la nivel național. Nu pot decât să mulțumesc E.ON pentru această acțiune care efectiv salvează vieți”.

 

Exit mobile version