În județul Suceava urmează să mai apară 3 mici procesatori din domeniul legumelor și fructelor, și un procesator de lapte

15 fermieri suceveni care cultivă fructe de pădure ori au înființat plantații de arbuști fructiferi vor să se asocieze într-o cooperativă. Directoarea Direcției Județene pentru Agricultură, Claudia Elena Gogu, a declarat, prin telefon, la Radio Top, că fermierii în cauză sînt așteptați duminică, 20 noiembrie, la sediul instituției, pentru discuții, și a adăugat: „Au realizat că doar înființînd o cooperativă pot fi mai bine susținuți”. Pe de altă parte, directoarea a afirmat că împreună cu Direcția Sanitar Veterinară a fost oferită consultanță unor fermieri, iar în județ ar urma să mai apară trei mici procesatori din domeniul legumelor și fructelor, și un procesator de lapte. Claudia Gogu a spus: „Direcția Agricolă Suceava încearcă să atragă cît mai mulți fermieri, să-i încurajeze și să le întindă o mînă de ajutor. E bine ca fermierii să vadă că le pasă cuiva de ei, că sîntem alături de dînșii”.

Exit mobile version