La Suceava, ”Vinerea verde”, care înseamnă transport gratuit cu autobuzul pentru toată lumea, ar putea să fie ”Sîmbăta verde”

Consilierul local USR Doru Mihai Anghelea spune că sînt șanse ca, în fiecare sîmbătă, toată lumea să circule gratuit cu autobuzele societății de transport public local – TPL Suceava. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, domnul Anghelea a declarat că într-o ședință a Consiliului Local a făcut propunerea ca, pentru descongestionarea traficului, să fie introdus programul ”Vinerea verde”, care în alte localități funcționează. Consilierul local spune că a discutat și după ședință cu directorul TPL, Gabriel Petruc, iar acesta i-ar fi zis că, din considerente economice, s-ar putea să se acorde gratuite pe transportul public pentru toată lumea sîmbăta. Doru Mihai Anghelea a mai declarat că a luat spusele lui Gabriel Petruc ca pe o promisiune. A declarat domnul Anghelea: ”Discuția rămas deschisă. Am primit aproape o promisiune. Vedem dacă se concretizează”.

Acționarul TPL Suceava este Consiliul Local. Întreaga flotă de autobuze a TPL este electrică.

Exit mobile version