Infracțiuni informatice. Poliția Suceava: Este important să înțelegem sensul unei investiții sigure și cum să recunoaștem o ”oportunitate” falsă

Poliția Suceava atrage din nou atenția în legătură cu infracţiunile informatice și siguranța în mediul online. Poliția subliniază că ”este important să înțelegem sensul unei investiții sigure și cum să recunoaștem o <oportunitate> falsă”.

Pe 25 septembrie, Secția de Poliție Burdujeni din cadrul Poliției Municipiului Suceava a fost sesizată direct de către o femeie despre faptul că a fost înșelată de persoane necunoscute. La nivelul Poliției Municipiului Suceava s-a constituit echipa operativă care a constatat faptul că pe 24 septembrie, între orele 18.30 și 19.30, femeia în vîrstă de 64 de ani a fost apelată pe telefonul personal de un bărbat necunoscut care i-a transmis că deține acțiuni la o companie în valoare de 7.580 lei. Respectivul a susținut că pentru vizualizarea acestora este nevoie de instalarea unei aplicații informatice pe telefonul mobil, urmînd ca ulterior să meargă la o sucursală bancară și să ridice suma de bani.

După ce persoana vătămată a respectat indicațiile bărbatului necunoscut, aceasta a primit o notificare de la aplicația bancară instalată pe telefonul său mobil cum că a fost retrasă suma de 1.200 lei, acțiune care nu a fost efectuată de titulara contului de card.

Poliția derulează cercetări.

Exit mobile version