Gala Premiilor Societății Scriitorilor Bucovineni, ediția 2021, pentru cărțile apărute în 2020 este programată în data de 12 aprilie, începînd cu ora 14.00, la Biblioteca „I. G. Sbiera” din Suceava. Președintele SSB, poetul Alexandru Ovidiu Vintilă, a transmis că jurizarea a avut loc astăzi, la bibliotecă. Juriul a fost format din profesorul universitar doctor Elena-Brândușa Steiciuc – președinte și membrii Isabel Vintilă, Mircea A. Diaconu și L. D. Clement. Ovidiu Vintilă a precizat că ediția din 2021 a Galei Premiilor SSB trebuia să să se desfășoare în iarna anului trecut, însă a fost amînată din cauza restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19.
Jurizarea s-a încheiat. Gala premiilor SSB, pe 12 aprilie
-
By Toni

- Categories: Actualitate
- Tags: Alexandru Ovidiu VintilăElena Brândușa SteiciucpremiiSSB
Related Content
Concurs pentru ocuparea funcției de director general al Casei de Asigurări de Sănătate Suceava
By
Toni
21 august, 2026
Proiectil din Primul Război Mondial, funcțional, descoperit la Arbore, distrus
By
Toni
20 august, 2026