Jurnalistul economic Daniel Apostol consideră că România nu este într-o situație tocmai fericită din cauză că din clasa politică fac parte mulți oameni a căror educație este precară. Domnul Apostol este director editoral la <Economistul> și editorialist la profit.ro și la jurnalul.ro. Într-un editorial pentru jurnalul.ro intitulat ”Despe educație și dezvoltare durabilă”, acesta a scris: ”Cum să construim o țară durabilă cu generații cu greu trecute prin sesiunile de toamnă ale <Bac’-ului>, unde majoritatea abia speră la un 5? Cu absolvenți ai unor <universități> pe internet sau cu <știința de carte> copy-paste de pe TikTok? Cum să visăm la economie dezvoltată și tehnologii inovatoare, când abandonul școlar atinge cote jenante, iar analfabetismul funcțional se cuibărește nestingherit prin toate colțurile sistemului?”.
Într-o intervenție telefonică la Radio Top, plecînd de la acest editorial, Daniel Apostol a declarat: ”Educația națională nu este un proces care se face peste noapte sau odată cu începerea unui nou an școlar, dar este o datorie, este o obligație pe care statul o are față de cetățeni. Lăsînd la o parte lozincile pompoase legate de dezvoltare durabilă, de creștere economică, de civilizarea societății, cei care ne conduc ar trebui să înțeleagă că civilizarea unei societăți începe exact cu educația. Avem, din păcate, o clasă politică în care prea mulți în reprezentanți ai ei se vor în funcții și ajung în funcții nu ca o consecință a unei profesiuni temenice pe care au pregătit-o ani de zile și o expertiză pe care s-o fi acumulat, ci doar pentru că au o recomandare de partid, au diplome luate pe capota mașinii prin fel de parcări ale unor universități fantomă, iar atunci cînd decidenții confundă educația doar cu o formalitate birocratică, pentru că restul li se cuvine, rezultatul nu este altul decît exact subdezvoltarea societății”.
