Jurnalistul sportiv Emanuel Roșu este deranjat că în ultima vreme la adresa lui Mircea Lucescu se făceau glume proaste din cauza vîrstei acestuia chiar și de către oameni din presă. Asta în contextul în care Mircea Lucescu este o personalitate de talie internațională respectată, iar acest lucru s-a văzut încă o dată foarte bine după ce acesta a murit, iar forurile fotbalistice internaționale, mari cluburi și mari oameni de fotbal au transmis diferite mesaje. Totodată, presa internațională a acordat spații largi carierei impresionante a domnului Lucescu. Emanuel Roșu este jurnalistul căruia domnul Lucescu i-a acordat ultimul interviu. Se întîmpla în urmă cu trei săptămîni, iar interviul a apărut în The Guardian.
Referitor la reacțiile internaționale, dar și legat de ratarea calificării la Mondial și de comentariile care au apărut după aceea, Emi a declarat, într-o intervenție telefonică la Radio Top,: ”Am văzut cine a scris despre el și ce mari personalități din lumea fotbalului au vorbit despre el și au transmis mesaje. Este un om cu milioane de povești, foarte multe nespuse, din păcate. Pentru că atunci cînd trăiești atîtea, e greu să le comunici pe toate. Cred că mai simplu este să ne gîndim cine nu a transmis mesaje despre dispariția lui. Toate marile cluburi, mari jucători din Italia, foarte mulți mari jucători l-au omagiat. Și e păcat că mereu la noi, chiar în ultima perioadă, pe lîngă faptul că s-a lipit insuccesul ăsta de el a devenit, din cauza vîrstei, subiect de glume proaste. Și aici nu fac nici un secret, și din partea presei, pentru că mi s-a părut abject. E una să fii împotriva ideii unui antrenor de 80 de ani și alta este să te raportezi la el cu lipsă de respect. Asta îmi se pare de neiertat și probabil că… E și un lucru care l-a afectat pe el foarte mult. Pot să-ți spun sigur că modul în care s-a discutat despre el l-a afectat, pentru că el nu doar că făcea efortul de a fi la masa asta a fotbalului, el era prezent, el știa totul. Într-adevăr, capacitatea cognitivă nu era la nivelul pe care probabil îl avea la 45 de ani. Dar, în nici un caz nu era un bătrîn ieșit din joc”.
(Foto: Pagina de Facebook a lui Emanuel Roșu)
