Liliana Agheorghicesei: Dacă eu ca primar nu sînt în stare și am nevoie să fiu consiliat, atunci să îmi plătesc din salariul meu oamenii, nu din banul public

Liliana Agheorghicesei, președinta Patronatelor IMM din Suceava. a fost prezentă la Guvernul României vineri, 29 august, împreună cu colegii din țară, la discuțiile pe baza celui de-al doilea pachet de măsuri fiscale, format din șase pachete mai mici. Potrivit doamnei Agheorghicesei, după discuțiile de la București, unul dintre cele șase subpuncte nu a trecut și se referă la administrația locală, ”unde sînt cele mai mari cheltuieli”. Aceasta a vorbit despre consilierii primarilor, care consideră că reprezintă o categorie de personal cu care se cheltuie foarte mult și nejustificat.

În cadrul întîlnirii de la Guvern, la care au participat toți miniștrii, inclusiv primul ministru, Ilie Bolojan, președinta Patronatelor IMM din Suceava a ridicat problema cheltuielilor din administrație și i-a spus ministrului Bolojan că ”oricît de multe taxe și impozite și biruri ar pune pe antreprenorul român, niciodată nu vor fi suficiente pentru cheltuielile deosebit de mari, nejustificate, din partea statului”. A subliniat doamna Agheorghicesei, în cadrul unei intervenții telefonice la Radio Top: ”Cînd există o criză economică, primul lucru care trebuie făcut, trebuie tăiate cheltuiele. Asta s-a întîmplat din Evul Mediu pînă acum, nu este o noutate. Este normal, ca și într-o familie – dacă veniturile nu mai sînt atît cît au fost estimate, (…) începi să faci economii în așa fel încît să depășești o perioadă. Or, la noi există o rezistență fantastică și vedeți că nu se face absolut nimic pentru a tăia cheltuiele”. Ministrul Bolojan a ascultat și a primit cu seriozitate toate propunerile, a punctat Liliana Agheorghicesei.

Deși primul ministru susține punctul de vedere al antreprenorilor, deciziile se iau ”în coaliție”, iar măsurile afectează în principal afacerile mici ale românilor, nu și multinaționalele, ”care exportă profitul în țările lor de baștină”. ”De ce ar trebui numai antreprenorul român să suporte toate toate aceste necazuri și, respectiv, deficitul creat?! Încă o dată spunem: nu noi am făcut acest deficit”, atrage atenția președinta IMM-urilor din Suceava.

Consilierii primarilor, potrivit doamnei Agheorghicesei, se încadrează la capitolul <inechități>. A spus aceasta: ”Dacă eu ca primar nu sînt în stare și am nevoie să fiu consiliat, atunci să îmi plătesc din salariul meu oamenii, nu din banul public. S-au înființat atît de multe posturi încît noi, cei din economia reală, spunem că este acolo o persoană care tot inventează noi locuri de muncă, noi consumatoari, noi cheltuitori ai banului public”.

A subliniat Liliana Aghiorghicesei, și la Radio Top, și în cadrul discuției cu prim-ministrul: ”Noi în loc să ne focusăm pe dezvoltarea economică, pe investiții, noi tot ne gîndim cum să se cheltuie banul public. Nu. Lucru ăsta nu poate să continue la infinit. (…) Este o chestie de bun simț să dai oamenii afară care sînt suplimentari”.

A mai spus Liliana Agheorghicesei: ”Se încarcă atît de mult prin taxe și impozite… și practic IMM-urile sînt singurele care produc în această țară, sînt singurele care aduc venituri în această țară și dacă tu le omori rînd pe rînd… Peste cîțiva ani, totuși avem copii, nepoți care trebuie să găsească o țară cît de cît sustenabilă din punct de vedere economic, nu cheltuim tot banul azi”.

 

Exit mobile version