Viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi s-a declarat nemulțumit de gradul mic de recenzare în municipiu, de doar 83,25%. El a făcut apel la cetățeni să se recenzeze și a precizat că ultima zi este 31 iulie. Viceprimarul a arătat că la Direcția de Statistică funcționează un punct fix de recenzare, unde oamenii se pot programa sunînd la numărul de telefon 0230/523153. El a adăugat că municipalitatea sprijină acest proces și a pus la dispoziție 15 angajați pe lîngă cei 96 de recenzori care acționează în teren. Lucian Harșovschi a afirmat: „Procentul de recenzare este mic. Una e să fii încadrat ca municipiu la 100.000 de locuitori și alta e să fii încadrat la sub 100.000. Este extrem de important pentru că, spre exemplu, alocările din cotele defalcate din impozitul pe venit se fac în funcție de numărul de locuitori. A avea mai mulți locuitori înseamnă bani mai mulți, deci investiții mai multe”. Viceprimarul a mai spus: „Un alt exemplu este la norma de polițiști locali. Norma este de un polițist local la 1.000 de locuitori. Deci, dacă ai mai mulți polițiști locali crește siguranța publică. Sper ca sucevenii să înțeleagă și să se recenzeze”.
Lucian Harșovschi: Procentul de recenzare este mic. Una e să fii încadrat ca municipiu la 100.000 de locuitori și alta e să fii încadrat la sub 100.000. A avea mai mulți locuitori înseamnă bani mai mulți
-
By Toni

- Categories: Actualitate
- Tags: Lucian HarșovschirecensămîntSuceava