Modernizarea corpului B al Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” din Suceava se apropie de final. Conform președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, la exterior lucrările sînt aproape încheiate. Au fost finalizate termosistemul, tencuiala decorativă și finisajele fațadei. În perioada următoare vor fi montate echipamentele de climatizar și ultimele elemente de exterior. A fost reorganizată și zona din jurul clădirii. De asemenea, a fost pregătită infrastructura pentru pavimentul ornamental, prevăzută cu sistem de drenaj, urmînd finalizarea pavajului din curte.
La interior, lucrările sînt într-un stadiu avansat. Au fost montate ferestrele, iar cele de la mansardă au fost reparate și vopsite. Au fost turnate șapele, realizate finisajele interioare, montate pardoselile din parchet și marmură, iar zugrăvelile și tavanele din gips-carton sînt finalizate. Instalațiile sanitare, electrice și termice sînt finalizate. Urmează montarea ușilor și finalizarea zonelor de acces din hub-ul digital, sala “Fond Bucovina” și holuri.
Totodată, pe acoperiș au fost montate panouri fotovoltaice, iar acoperișul a fost reparat și prevăzut cu trapă de acces în pod.
La demisol au fost realizate lucrări de izolație, pardoseli noi, instalații refăcute și sistem modern de ventilație. Valoarea investiției este de aproximativ 2,1 milioane de lei, fără TVA, iar termenul de finalizare este 30 iunie 2026.
În paralel, în cadrul proiectului Biblioteca – hub digital pentru educație, a fost demarată procedura de achiziție publică pentru dotările IT care vor transforma Biblioteca Bucovinei și alte biblioteci din județ în spații moderne de dezvoltare a competențelor digitale.
Biblioteca va avea soluții moderne pentru împrumut și retur automat al cărților: carduri pentru cititori, etichete RFID, cititoare barcode și RFID, porți de securitate, stații self-check și sisteme de retur automat.
Gheorghe Șoldan a declarat: „La Biblioteca Bucovinei vom avea servicii moderne: cititorii vor putea rezerva o carte și o vor putea ridica dintr-o casetă exterioară, inclusiv seara, după program, sau în weekend. La fel, cărțile vor putea fi returnate automat, fără prezența unui bibliotecar. De asemenea, documentele vechi sau cărțile rare vor fi scanate și vor fi publicate într-o bibliotecă digitală accesibilă online din orice colț al lumii. În mansarda corpului B va funcționa hub-ul digital al bibliotecii, un spațiu dotat cu echipamente moderne: calculatoare, laptopuri, tablete, ochelari de realitate virtuală și alte tehnologii care vor fi folosite în activități cu elevii și adolescenții”.
