”E.ON” anunță că oferă 500.000 de kWh de energie pentru cinci spitale, printre care se numără și cel din Suceava, în cadrul unei noi ediții, a opta, a campaniei „Dăruiește lumină”. Este cea mai mare cantitate de energie pusă la dispozițe pînă acum de companie. La edițiile anterioare, cea mai mare cantitate oferită a fost de 250.000 de kWh. Românii sînt invitați ca pînă vineri, 24 decembrie, să se alăture campaniei accesînd pagina de Facebook dedicată, dar și contul de Instagram „Dăruiește lumină”, unde vor afla poveștile celor cinci spitale. Orice interacțiune, like, share sau comentariu folosind hashtagul #daruiestelumina reprezintă 100 de kWh de energie de care va beneficia spitalul pentru care au optat românii care doresc să facă bine. Totodată, cei care vor să se implice pot contribui pe pagina de Instagram „Dăruiește Lumină” prin repostarea uneia dintre scrisori pe Story. Se va cuantifica doar o singură interacțiune de pe același cont social media. În cadrul celor șapte ediții anterioare ale campaniei „Dăruiește lumină”, „E.ON” a oferit 1.250.000 de kWh de energie pentru 56 de instituții și 3.300 de familii nevoiașe.
Mai multe like-uri, mai multă energie electrică gratis pentru Spitalul Județean Suceava
-
By Toni

- Categories: Actualitate
- Tags: Dăruiește luminăE.OnSpitalul Județean Suceava
Related Content
Peste 9.200 de imobile din Dumbrăveni au fost măsurate și urmează să fie intabulate
By
Toni
31 august, 2026
Apă rece, din nou după program normal, la Roșcani și la Poiana
By
Toni
31 august, 2026
Călătorii gratuite cu autobuzul la Suceava, în prima zi de școală, pe 7 septembrie
By
Toni
31 august, 2026