Maiorul Alin Găleată, de la ISU Suceava, ar participa și a doua oară la stingerea incendiilor de vegetație din Grecia: Ce am văzut acolo pot spune că n-am văzut în viața mea. În momentul în care e incendiul în plină desfășurare, e un cuptor

Purtătorul de cuvînt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, maiorul Alin Găleată, și-ar dori să participe la stingerea incendiilor de vegetație din Grecia, unde a mai participat în urmă cu trei ani. Deja, în Grecia se înregistrează zeci de astfel de incendii, iar în vară este de presupus că situația se va agrava. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, domnul Găleată a declarat: ”Sper să mai prind o campanie. Inspectoratul General pentru Situații de urgență, IGSU, are acel protocol prin care anual trupe de pompieri militari români merg și se prepoziționează în Grecia, pentru va fi gata să intervină atunci cînd va fi cazul”.

După ce i s-a spus că ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat recent că România se deșertifică, pierzînd anual cîte 1.000 de hectare de teren în sudul țării, și că în cîțiva ani România va avea clima Greciei, domnul Găleată a declarat: ”E greu de crezut că ar putea fi incendii la fel ca în Grecia, poate clima da, dar tipul nostru de pădure nu e la fel de predispus ca cel din Grecia la incendii de foarte mare amploare cum sînt acolo. Adică, ce am văzut acolo pot spune că n-am văzut în viața mea. În nici un caz în România, chiar dacă au fost pe suprafețe foarte mari, pe sute de hectare și în România. Nu se compară tipul acela de vegetație mediteraneană care întreține arderea grozavă și vîntul acela care suflă cu putere, cu peste 100 de kilometri pe oră. În momentul în care e incendiul în plină desfășurare, ce să vă spun, e un cuptor, efectiv un cuptor imens”.

Exit mobile version