Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, la Suceava, la Forumul Organizațiilor Studențești din România, unde s-a discutat inclusiv despre programele guvernamentale Student Invest și Family Start

La Forumul Organizațiilor Studențești din România găzduit de Suceava și la care participă aproximativ 600 de studenți a fost prezentă și Natalia Intotero, Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse. Conform rectorului Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava, Mihai Dimian, s-a discutat despre situaţia caselor de cultură ale studenţilor şi taberele pentru studenţi, dar şi despre diversele programe guvernamentale destinate tinerilor.

Domnul Dimian a atras atenția asupra a două programe: ”La STUDENT INVEST statul plăteşte 100% dobânda şi oferă garanţie de stat pentru 80% din valoarea unui împrumut de până la 75.000 lei, pe o durată de până la 10 ani, pentru plata taxelor de studii, a taxei de cămin sau a chiriei lunare, sau chiar un avans pentru achiziţia unei locuinţe, pentru achiziţia de cărţi şi rechizite, de calculatoare/laptopuri, software, costul intervenţiilor chirurgicale şi a serviciilor dentare, achiziţia de instrumente muzicale, plata transportului în mobilităţile Erasmus şi chiar achiziţia de autovehicule noi sau second-hand (cu vechime de maximum 5 ani)!

La FAMILY START  suma maximă este dublă (150.000 lei), iar statul plăteşte 75% din dobânda totală şi sunt câteva condiţii legate de venitul net lunar pe membru de familie. Se pot asigura, pe lângă cele amintite anterior, şi cheltuieli legate de naştere şi creşă, grădiniţă, materiale pentru copii, rambursarea anticipată parţială/integrală a unui credit ipotecar anterior, cheltuieli legate de cununia civilă sau religioasă, aparate electrocasnice, panouri fotovoltaice, etc”.

USV promite consiliere pentru studenţii care au nevoie de astfel de credite susţinute de stat pentru a-şi continua studiile sau pentru a-şi întemeia o familie.

Exit mobile version