În timpul campaniei naționale de ecologizare ”Let`s do it, Romania!”, pe raza municipiului Suceava s-a constatat că au dispărut PET-urile, consecință a faptului că a intrat în vigoare sistemul de garanție-returnare. În schimb, sînt alte deșeuri găsite în număr mare pe spațiile verzi.
Daniel Lungu, de la Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, care a coordonat voluntarii în cadrul acțiunii de ecologizare, a declarat într-o intervenție telefonică la Radio Top: ”În Suceava chiar am fost surprins și mai ales noi, care am fost în teritoriu ca să verificăm voluntarii, dacă chiar într-adevăr participă la campanie, am fost surprinși de faptul că nu am găsit pe PET-uri. În schimb am găsit scaune, cauciucuri, pamperși aruncați în parc, asta am găsit cel mai mult”.
Domnul Lungu a apreciat introducerea sistemului de garanție-returnare și a adăugat: ”Anul acesta, echipa <Let`s do it, Romania!> a depus un proiect de amendament la Camera Deputaților pentru a declara de anul viitor o zi specială doar pentru campania <Let`s do it, Romania!> și oamenii să știe că așa cum avem pe 28 Ziua Bucovinei, așa putem să avem și în luna septembrie o zi dedicată campaniei naționale a curățeniei”.
În municipiul Suceava, campania de ecologizare s-a desfășurat în Parcul Șipote, Parcul Zamca, Cartodrom, Burdujeni Sat, între Ambro și Dedeman, pe rîul Suceava, lîngă bazar și în zona Ițcani.
