În luna septembrie, inspectorii sanitari suceveni au derulat 360 acțiuni de control, iar pentru diverse neconformității au aplicat 16 amenzi în valoare totală de 57.000 de lei și trei avertismente. La obiectivele din categoria nonaliment inspectorii au efectuat 183 de controale, inclusiv la trei spitale, și au dat 13 amenzi în sumă de 49.000 de lei și cele trei avertismente. Printre nereguli s-au numărat următoarele: existența și/sau utilizarea reactivilor cu termen de valabilitate expirat în laboratorul de analize medicale, precum și nerespectarea duratei stocării temporare a deșeurilor medicale infecțioase în incinta laboratorului de analize medicale, neutilizarea echipamentului de protecție curat și complet de către personalul unității și producerea de zgomot, praf și fum care pot crea riscuri pentru sănătatea comunitară. La obiectivele din categoria aliment inspectorii sanitari au făcut 177 de controale și au aplicat trei amenzi în cuantum de 8.000 de lei. Neconformitățile depistate au constat în neefectuarea controlului medical periodic al lucrătorilor, conform reglementărilor legale în vigoare privind supravegherea stării de sănătate prin servicii de medicina muncii, neefectuarea cursului privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă și neefectuarea operațiunilor de curățenie și dezinfecție în unitatea de alimentație publică.
Nereguli în 3 spitale, depistate de DSP Suceava
-
By Toni

- Categories: Actualitate
- Tags: controaleDSP SuceavaSpitale